Home » Natură » Cum arată miriapodul „Hades”. Este carnivor şi trăieşte la 1.100 de metri adâncime

Cum arată miriapodul „Hades”. Este carnivor şi trăieşte la 1.100 de metri adâncime

Publicat: 02.07.2015
Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă specie de miriapod la 1.100 de metri adâncime sub munţii din Croaţia.

Acest miriapod bate un record mondial trăind la cea mai mare adâncime descoperită vreodată de cercetători. Noua specie a fost numită Geophilus hadesi, după zeul grec al infernului.

Miriapodul, care aparţine clasei Chilopoda, are „maxilare’ puternice, glande care produc venin şi gheare lungi şi curbate, care îi permit să îşi agaţe mai uşor prada. Toate acestea îi fac pe cercetători să creadă că chilopodul este unul dintre marii prădători care trăiesc în peşterile din regiune.

FOTO: J. Bedek/CBC News    FOTO: J. Bedek/CBC News

Acesta măsoară între 2,2 şi 2,8 centimetri, a fost găsit în trei peşteri aflate în munţii Velebit şi este carnivor, hrănindu-se cu alte nevertebrate.

Chilopodul „Hades” îşi petrece întreaga viaţă sub pământ, fiind doar una dintre cele două vietăţi are au un astfel de obicei. Cealaltă a primit din partea oamenilor de ştiinţă numele de Persefona, asemenea soţiei lui Hades, regina Infernului.

Sursă: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS

Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză

Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?

Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei

(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament

Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024

UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian

Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?

Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!

Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?

Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?

NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia

3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer

Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită

Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic

Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor